Fiecare femeie este ARTĂ. Uneori avem nevoie doar de un spațiu care să ne oglindească.

Login Membri

"Eu sunt ARTĂ pentru că lupt pentru frumos si unicitate prin tot ceea ce fac." Raluca Soare

RALUCA LUPULESCU SOARE
"Eu sunt ARTĂ pentru că lupt pentru frumos si unicitate prin tot ceea ce fac." Raluca Soare

Despre culoare, unicitate și curajul de a te exprima
Despre începuturi și inspirație
Te rog să te prezinți pe scurt: cine ești, cu ce te ocupi și ce te definește cel mai mult în această etapă a vieții?

Sunt Soare. Raluca Lupulescu Soare pe numele meu (relativ) complet și sunt creator de modă, de ținute unicat, iar brandul meu este Raluca Soare. Iubesc culorile și unicitatea. Iubesc oamenii și natura. Cred în evoluție, creștere personală, desăvârșire.

Cum ai ajuns să lucrezi în domeniul tău actual și ce te-a inspirat să îți alegi această direcție?

Vin din PR si Marketing, dar întotdeauna mi-am dorit sa creez. Si am facut-o: am scris, am organizat evenimente altfel, am creat haine unice. Culorile și țesăturile sunt cele care m-au adus aici.

Despre participarea la I AM ART
Cum ai perceput invitația de a fi speaker la I AM ART și ce a însemnat pentru tine?

Am primit-o cu bucurie, dar nu m-am așteptat nicio clipă să îmi placă atăt de mult încă să fie încă un "acasă".

Acum, la mai bine de un an de la prima ediție, îmi dau seama ca acest concept-umbrelă precum și întreaga comunitate mi-au intrat în suflet așa de tare, încât nu vreau să ratez nicio întâlnire.

Ce experiență personală ai ales să împărtășești în cadrul evenimentului și de ce ai considerat-o importantă pentru femeile din comunitate?

Visul meu, iubirea mea pentru culoare și curajul de a mă exprima prin ceea ce port și creez.

Cum ai simțit energia publicului și conexiunea cu participantele?

Imediată și foarte prietenoasă. Caldă. Profundă.

Mesaj pentru comunitate
Care este mesajul principal pe care ai vrut să îl lași femeilor care au participat?

Să creadă în ceea ce simt, să se asculte și să se vadă. Și să aibă curaj!

Care sunt 3 idei, obiceiuri sau perspective care te-au ajutat în evoluția ta personală și profesională și pe care le recomanzi oricărei femei?

Autenticitatea m-a ajutat întotdeauna. Libertatea cu care îmi gestionez creativitatea. Și oamenii, conexiunea rapidă cu ei.

Care este provocarea cu care te-ai confruntat și din care ai învățat cel mai mult ca femeie, profesionist, ființă umană?

Provocarea cea mai mare a fost și este antreprenoriatul. Dar și a fi mamă. Din ambele învăț constant.

Despre identitatea feminină și valorificarea de sine
Pentru tine, ce înseamnă „arta de a te vedea pe tine”? Cum se manifestă în viața ta?

Arta de a mă vedea pe mine este compusă din foarte multă dezvoltare personală, introspecții, întrebări și răspunsuri, oameni cu care mă înconjor. Dar și experimente. Mă provoc permanent.

În ce mod crezi că femeile se pot onora pe ele însele mai mult?

Cred că fiecare om are această datorie, de a se onora și de-a și onora viața. În special prin a căuta situațiile care să îi aducă bucurie, să se înconjoare cu oameni de la care să învețe și cu care să se conecteze, să facă ce îi place. Și cât mai puține compromisuri.

Dacă ar fi să termini această frază, cum ar suna: „Eu sunt ARTĂ pentru că…”
„Eu sunt ARTĂ pentru că lupt pentru frumos si unicitate prin tot ceea ce fac."
Încheiere
Ce ți-ai dori să simtă o femeie când pleacă de la un eveniment I AM ART?

Inima plină de bucurie! De la conexiuni noi și timp fain petrecut împreună.

Ce urmează pentru tine în perioada următoare și unde te poate găsi comunitatea interesată să continue să te urmărească?

Urmeaza colecții noi de ținute unicat, participări la evenimente dedicate modei, și multe surprize.

Sunt peste tot, dar mai ales la showroom-ul meu din Strada Luncșoara 14, sector 2, București. Creațiile mele pot fi găsite si la magazinele Simplicity (str Matei Voievod 135) și The Room (Calea Victoriei 190).

În online mă găsiți pe instagram (ralucasoarefashion), Facebook (Raluca Soare) și TikTok (tiktok.com/@bysoare)

Raluca Bădescu este fondator I AM ART și consideră că fiecare femeie este ARTĂ. Fiecare femeie care ajunge pe paginile iamart.ro își poate găsi o resursă care să o ajute să facă ceva pentru ea, o experiență transformatoare în urma căreia să își spună „eu sunt ARTĂ”.

Să simți și să îți spui „eu sunt ARTĂ” înseamnă să te prețuiești, să te vezi, să te dezvolți personal și profesional. În comunitatea I AM ART ai parte de cel mai frumos drum pe care îl poți parcurge alături de alte femei ARTĂ. Alătură-te și tu!

RALUCA LUPULESCU SOARE
creator de ținute unicat